Ansamblul Folcloric „Acidava” Piatra-Olt participă, în perioada 31 august-5 septembrie, la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineri interpreți ai cântecului și dansului popular național și internațional „Dobroge, mândră grădină”, la Constanţa.
Ansamblul Folcloric „Acidava” Piatra-Olt al Consiliului Local şi Primăriei din localitatea olteană participă cu 25 de artişti la acest festival-concurs ce se va derula pe șapte scene din județul Constanța.
Tinerii artiști vor prezenta dansuri populare și vor încânta juriul cu cântece din zona județului Oltul.
Potrivit organizatorilor, festivalul promovează frumusețea și unicitatea fiecărei națiuni.
„Evenimentul este o sărbătoare a cântecului și dansului popular, o explozie de originalitate și tradiții pastrate din generație în generație și transmise prin intermediul artei spectacolului. Sub marea umbrelă a folclorului s-au legat de-a lungul timpului, prietenii durabile care nu țin cont de relații sociale și opinii politice. Oamenii îndrăgesc folclorul, bun spiritual de preț, îl receptează bucuroși, cu pasiune, patimă, dornici de autenticitate, interpretare adecvata, varietate si culoare, creatia populara constituind un inepuizabil izvor de inspiratie”, transmit organizatorii.
Ansamblul Folcloric Piatra-Olt a mai participat și la alte concursuri de muzică și dansuri populare, amintind „Călușul românesc Slatina 2019”, Festivalul concurs de folclor „Călimănești 2019”, Festivalul „Cucoșul de Hurez”, Festivalul Județean Călușul Oltenesc 2021, Festivalul Internațional de Folclor Ohrid-Macedonia 2019, Festivalul „Stelele din Praga”, Cehia 2019; Cupa mondială de folclor Veliko-Tarnovo, Bulgaria 2020, Festivalul „Alexandru Macedon”, Ohrid, Macedonia 2021.