În temeiul Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1336/2022,
Primăria oraşului Piatra Olt organizează CONCURS de recrutare pentru ocuparea unui post contractual de Muncitor, treaptă profesională I – Vacant cu încadrare pe perioadă nedeterminată și durata normală de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână în cadrul structurii cuprinsă în Ştatul de funcţii – Personal de întreţinere şi de deservire generală din cadrul aparatului de specialitate al primarului oraşului Piatra Olt.
A )Condiții generale de participare:
– cetățenie română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European(SEE) sau cetătțnia Confederației Elvețiene;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
– îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
– nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
– nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
– nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
În vederea participării la concurs pentru postul de Muncitor I -Vacant, candidații depun dosarul de concurs, în intervalul 23.03.2023-06.04.2023 inclusiv până la orele 15,00 la Compartimentul Resurse Umane din str. Florilor nr.2, Oraș Piatra Olt și trebuie să conțină următoarele documente :
Copiile de pe actele prevazute la alin.(II) lit.b)-e) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea ’’conform cu originalul” de către secretariatul comisiei de concurs.
Selecția dosarelor: în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor pentru postul de Muncitor I-Vacant
III) Desfășurare Concurs
A). Concursul pentru funcția de Muncitor I, studii Medii/Generale din cadrul structurii cuprinsă în Ştatul de funcţii – Personal de întreţinere şi de deservire generală din aparatului de specialitate al primarului oraşului Piatra Olt se va desfășura la sediul Primăriei orașului Piatra Olt, Str. Florilor nr.2, județul Olt dupa cum urmează:
2.Interviul se susține în data de 21.04.2023, ora 10,00
Comunicarea rezultatelor la fiecare probă a concursului se realizează prin afișare la sediul primăriei și pe pagina de internet a instituției https://primariapiatraolt.ro/anunturi-cariera/ în termen de o zi lucrătoare de la data finalizării probei.
Contestațiile se pot depune în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afișării rezultatului
pentru fiecare probă.
Rezultatele finale se afişează în termen de o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluționare a contestațiilor pentru proba interviului
La studierea actelor normative din bibliografie, candidații vor avea în vedere toate republicările, modificările și completarile intervenite până la data concursului.
Relaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul personal salarizare şi asistenţă socială din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei oraşului Piatra Olt, telefon 0724641420, persoană de contact Mioc Marinela
– Anuntul poate fi accesat la secţiunea CARIERA – Descarca Document.
– Relatii spulimentare se pot obtine de la Compartimentul personal salarizare si asistenta sociala din cadrul aparatului de specialitate al Primariei orasului Piatra Olt, telefon 0724641420, persoana de contact Mioc Marinela